15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechNoi reguli de la Google pentru dezvoltatorii de aplicații privind datele personale

Noi reguli de la Google pentru dezvoltatorii de aplicații privind datele personale

Conform noilor reguli, aplicaţiile de Android trebuie, pe de o parte, să aibă o politică de confidenţialitate prin care să-şi clarifice intenţiile în ceea ce priveşte datele colectate şi, pe de altă parte, trebuie să notifice utilizatorii când şi cum se întâmplă acest lucru.

Astfel, dezvoltatorii care colectează şi transmit către terţi date personale care nu au legătură cu funcţionarea aplicaţiilor trebuie să le explice clar utilizatorilor cum sunt folosite datele lor personale înainte să se producă transferul de date.

Noile reguli se vor aplica tuturor funcţiilor care implică transferul de informaţii între telefon şi serverul dezvoltatorului, indiferent că va fi vorba de informaţii privind funcţionarea aplicaţiei sau diverse date personale.

Regulile vor fi valabile pentru toate aplicaţiile instalate pe telefoanele cu Android, indiferent de sursa din care provin. Nu doar aplicaţiile instalate din Play Store vor fi supuse acestor reguli, ci şi cele descărcate din magazine terţe.

În cazul în care dezvoltatorii nu vor îndeplini acest condiţii, Google, prin intermediul tehnologiei de monitorizare automatizată Play Protect, care foloseşte algoritmi de inteligenţă artificială, va avertiza utilizatorul când o aplicaţie este pe punctul de a colecta date fără a-l fi informat în prealabil.

Dezvoltatorii au 60 de zile pentru a face modificările necesare şi a se conforma noilor reguli.

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă