19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechO mână robotică învaţă mişcări din viaţa reală cu ajutorul Inteligenţei Artificiale

O mână robotică învaţă mişcări din viaţa reală cu ajutorul Inteligenţei Artificiale

Descoperirea ar putea reduce costul de a învăţa roboţii să efectueze sarcini facile pentru oameni.

Membri ai OpenAI, un grup non profit de cercetări în domeniul Inteligenţei Artificiale, fondat în 2015, au anunţat luni că au învăţat o mână robotică să rotească un cub inscripţionat cu mai multe culori şi litere până la aşezarea acestuia cu o anumită faţă în sus.

Sarcina a fost simplă, dar progresul a constat în modul în care a dobândit mâna această abilitate. Învăţarea a avut loc printr-o simulare software, iar apoi a fost transferată cu o relativă uşurinţă în lumea fizică.

Asta rezolvă o dificultate pentru mâinile robotice, care arată ca mâna unui robot din filmul Terminatorul.

Mâinile sunt disponibile pe piaţă de ani de zile, dar programarea lor este dificilă. Inginerii pot scrie un cod specific pentru fiecare sarcină nouă, care necesită de fiecare dată un program scump, dar roboţii pot fi echipaţi cu software care le permite să înveţe prin antrenament fizic.

Antrenamentul poate dura luni de zile sau chiar ani şi implică propriile probleme, de exemplu, dacă o mână robotică scapă o piesă, un om trebuie să o ridice şi să îl pună la loc. Şi acest lucru costă mult.

Cercetătorii au încercat să reducă aceşti ani de antrenament fizic şi să distribuie sarcinile pe mai multe computere, pentru o simulare software care poate face pregătirea în ore sau zile, fără ajutor uman.

Ken Goldberg, profesor de robotică la Universitatea Berkeley din California, a spus că cercetările prezentate luni de OpenAI reprezintă un rezultat important în direcţia acestui obiectiv.

Un progres important al cercetării realizate de OpenAI este transferarea competenţelor învăţate de mâna robotică prin intermediul software-ului în lumea reală, depăşind distanţa care exista între simulare şi sarcinile fizice.

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă