13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechRocket Lab se pregăteşte să lanseze a treia misiune spaţială

Rocket Lab se pregăteşte să lanseze a treia misiune spaţială

Fereastra de lansare va avea nouă zile şi va rămâne deschisă în perioada 11 – 19 noiembrie, cu oportunităţi de lansare între orele locale 16:00 şi 20:00 (03:00 – 07:00 GMT), a anunţat această companie privată specializată în lansări pe orbită printr-un comunicat publicat miercuri.

Câteva săptămâni mai târziu, compania are în plan efectuarea unei alte misiuni, de această dată pentru Agenţia spaţială americană (NASA).

Ambele misiuni urmează să fie lansate de la Launch Complex 1, prima bază din lume dedicată lansărilor orbitale şi aflată în proprietate privată, situată în extremitatea sudică a peninsulei Mahia din Insula de Nord, Noua Zeelandă.

În luna ianuarie, compania a lansat cu succes în spaţiu patru sateliţi.

Racheta sa Electron este dotată cu motoare realizate cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D şi este concepută pentru a transporta în spaţiu încărcături de mici dimensiuni, precum sateliţi de imagistică şi comunicaţii, cu greutatea totală de până la 150 de kilograme.

Fondatorul Rocket Lab, Peter Beck, a declarat că misiunile în urma cărora au fost plasate cu succes pe orbită încărcăturile transportate au reprezentat o etapă semnificativă pentru această companie privată americană, ce deţine fabrici de echipamente şi instalaţii în Noua Zeelandă şi California. Rocket Lab se concentrează acum pe stabilirea unui flux constant de producţie şi pe misiuni de lansare regulate. Până la sfârşitul anului 2020, o nouă bază de producţie din Auckland va avea ca scop construirea, testarea şi lansarea săptămânală a unei rachete Electron, a precizat Peter Beck.

Compania intenţionează să elimine barierele existente în domeniul zborurilor comerciale spaţiale şi să realizeze lansări săptămânale pentru suma de aproximativ 4,9 milioane de dolari. Prin comparaţie, în 2017 au fost realizate 83 de lansări de succes în întreaga lume.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă